Purtarea ceasului la barbati (Ghid Complet)

purtarea ceasului

Vrei sa stii mai multe despre purtarea ceasului?

Daca da, ai nimerit locul potrivit.

In acest articol exact despre asta am sa vorbesc. Stiu ca ai o gramada de intrebari si vreau sa-ti raspund la toate.  

Sa le luam pe rand.

Ceas auriu sau argintiu?

Cred ca aici vorbim in special despre cadran.

Raspunsul meu e urmatorul: Alege mereu ceasul argintiu.

cum sa cumperi ceas barbati

Culoarea auriu arata oribil, mai ales daca e prezenta si pe curea.

Considera insa ca poti purta si un ceas auriu, cu conditia sa aiba cureaua din piele.

purtarea ceasului auriu

Dar e mai greu de asortat si nu-l recomand ca prima optiune. 

Ramai deocamdata la cel argintiu.

Ceas cu curea de piele sau metalica?

Aici raspunsul e mai greu de dat. 

In primul rand conteaza ce vrei tu de la un ceas. 

Daca vrei ceva casual, ceasul de metal e mai potrivit.  Daca vrei ceva formal, cel cu curea de piele e deobicei raspunsul.

Totusi asta nu e valabil in toate situatiile. Formalitatea variaza mereu in functie de model, mai ales la ceasurile cu curea din piele.

In general, cu cat un ceas e mai inchis si mai simplu, cu atat e mai formal.

purtarea ceasului formal

Si cu cat e mai deschis si are numere mai mari pe el, cu atat e mai casual.

purtarea ceasului casual

Pe langa asta, exista cateva reguli de purtare pentru fiecare tip de ceas. 

Sa vedem care sunt acestea.

Purtarea ceasului cu curea de piele:

Trebuie sa-l asortezi cu pantofii.

Daca pantofii tai sunt negri, cureaua ceasului trebuie sa fie neagra. Daca pantofii tai sunt maro, cureaua ceasului trebuie sa fie maro. S.a.m.d

Si trebuie sa-l asortezi si cu celelalte accesorii.  Daca porti bijuterii, e important sa aiba aceeasi culoare ca si cadranul ceasului.

Cum tu vei alege ceasul cu cadran argintiu, e evident faptul ca poti sa-l porti doar cu alte bijuterii din argint sau alte metale albe. 

Purtarea ceasului cu curea metalica:

ceas stil barbati

Acest ceas nu se poarta la costum. 

Stiu ca lui James Bond ii sta bine dar in viata reala e o regula care nu ar trebui incalcata. Este un ceas casual si prin urmare e bine sa-l porti tot la tinute casual.

Nu ai cum sa-l asortezi cu incaltamintea dar poti sa respecti regulile la metale.

Daca te intrebi cate accesorii poti sa porti pe langa ceas, sfatul meu e sa nu porti niciodata mai mult de 2. In caz contrar, vei avea tinute prea incarcate. Mai bine poarta ceasul fara nimic altceva. Va fi un avantaj pentru tine, cel putin la inceput.

Pe ce mana se poarta ceasul?

Ceasul se poarta pe mana stanga.

Regula de purtare spune sa-l pui la mana pe care o folosesti cel mai putin si cum majoritatea barbatilor sunt dreptaci, e evident ca stanga e optiunea potrivita.

Daca esti stangaci, teoretic trebuie sa-l porti pe mana dreapta. Insa practic, majoritatea oamenilor cand te vad n-o sa stie ca esti stangaci si iti vor spune ca-l porti gresit.

Aici depinde de tine ce alegi sa faci.

Bratari si ceas la aceeasi mana?

Nu, nu e o idee buna.

Ceasul trebuie purtat singur.  Si trebuie sa fie ceva mai subtil. Cand porti bratari, se intampla opusul.  Adica atragi foarte mult atentia.

In general, sa porti bratarile si ceasul pe aceeasi mana e un fel de trend. Dar nu e combinatia potrivita pentru barbatii interesati de stil.

Daca vrei o bratara, pune-o pe cealalta mana. Acelasi lucru e valabil si pentru mai multe bratari.

Cu ce se asorteaza ceasul(exemple de tinute):

Pana acum ti-am explicat regulile.  Dar cred ca te-as ajuta mai mult cu cateva exemple. Ti le voi oferi si pe aceastea.

1.Ceas la tinuta eleganta:

Alege un ceas cu cureaua din piele neagra.

Sa fie simplu si sa-l porti fara alte accesorii. Il poti asorta la un costum negru, camasa alba, cravata rosie si pantofi negri. Aceasta e tinuta de business cea mai clasica.

Garantat, exista si alte tipuri de combinatii. O optiune putin mai casual unde poti sa adaugi acest ceas e in tinutele cu pantaloni flanel.

Cred ca una dintre aceste combinatii te vor invata destul de multe.

2.Ceas la tinuta casual:

Alege un ceas cu cureaua din piele maro sau un ceas cu curea metalica.

Ambele variante sunt bune. Ceasul cu cureaua de piele ti-l recomand daca ai mana subtire. Incearca sa-l asortezi la o tinuta cu camasa albastra, pantaloni bej si pantofi din piele maro.  Acest ceas il poti purta si la costum. Dar evident, vorbesc despre costume deschise la culoare pentru ca acestea sunt mai casual. 

Cele inchise sunt prea formale.

In cazul in care ai mana mai groasa, alege cureaua metalica. Acest ceas nu se poarta la costum dar arata excelent in restul situatiilor.

Cand se poarta ceasul?

Ai voie sa porti acest accesoriu oricand.

Totusi e bine sa-l eviti la inmormantari si la tinutele black-tie si white-tie.

Deasemenea, e bine sa-l eviti si la activitati care implica folosirea ambelor maini pentru ca il poti lovi. Un exemplu bun sunt activitatile sportive sau munca fizica. Sunt sigur ca stii si tu astfel de situatii si e bine sa nu porti ceas la acestea.

De unde sa-ti cumperi ceas(branduri):

Depinde foarte mult de bugetul tau.

Retine faptul ca un ceas e un accesoriu unic, pe care il poti purta si toata viata. Te sfatuiesc sa investesti intr-unul de calitate.

Totusi, daca nu poti face asta, nu e nicio problema. Am sa-ti las cateva idei si pentru bugetele mai mici. Sper sa te ajute!

Ceasuri pana in 200 de lei:

Nu te astepta sa-ti iei cine stie ce de banii astia. Inafara de ceasurile de unica folosinta de la magazine precum Bershka sau ceasurile Casio si ceasurile la mana a doua nu prea ai ce sa cumperi.

Un astfel de ceas nu va rezista mult. Dar poate arata bine si daca inca nu esti sigur in ce fel de ceas sa investesti mai mult, unul ieftin e o alternativa buna.

Ceasuri intre 200 si 500 de lei:

Aici gasim tot branduri mici dar modelele incep sa arate putin mai bine.

Te sfatuiesc sa iti cumperi un ceas de pe olx fiindca se poate sa gasesti ceasuri de la branduri care in magazine au preturile duble si sunt tot noi. Mie imi plac ceasurile de la Timberland si Fossil.  Desi acestea nu au cine stie ce mecanism in interior, arata excelent.

Eu zic ca sunt cea mai convenabila alegere la banii astia.

Ceasuri intre 500 si 1.000 de lei:

Aici poti sa te duci direct sa-ti cumperi ceva din magazin.

Daca ai la tine macar 600 de lei, ai bani suficienti pentru a gasi un ceas bun.  Cu 1,000 de lei nici nu mai trebuie sa-ti faci griji ca nu gasesti.

Trebuie doar sa te hotarasti care iti place.

Ceasuri de peste 1,000 de lei:

Aici vorbim deja de branduri precum Orient, Atlantic, Tissot sau Armani care pot ajunge si la 1,000 de euro. 

Daca ai mai mult de 1,000 de euro, deja poti spune ca ai facut o investitie mai mult decat suficienta pentru un ceas. Il poti tine toata viata fiindca va ramane oricum la fel de valoros.

Concluzie:

Aici se incheie articolul. Dupa cum vezi, purtarea ceasului nu e asa complicata.

Poti avea si un singur ceas si e suficient pentru majoritatea tinutelor tale. Sfatul meu e sa ai insa macar 2 sau unul cu mai multe curele.

Sunt convins ca asta iti va imbunatati imaginea.

Poate iti plac si aceste articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *